În anul Centenarului, Piatra-Neamț a marcat importanţa istorică a  Marii Uniri prin evenimentul ”Povestea României Mari”, menit să ne reamintească una din cele mai importante pagini din istoria neamului nostru.

”La Piatra-Neamţ au loc evenimente care celebrează Centenarul Marii Uniri într-un an în care eu îmi doresc să fim mai uniţi şi să purtăm tricolorul în suflet. Vreau ca evenimentul de astăzi să reprezinte şi un omagiu adus înaintaşilor noştri, cei care prin sacrificiu ne-au lăsat România de astăzi, cei care ne-au oferit libertatea de care astăzi ne bucurăm”, a declarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț.

Uniforme militare reproduse până la cea mai fină cusătură, arme și echipament ale armatelor participante în Primul Război Mondial, instrucţie ca pe front şi viaţa ca în cazărmile de acum un secol, asta au putut admira cei care au venit duminică pe Platoul Curții Domnești.

Mai mult decât atât, trupele de reconstituire istorică (Garda Unirii Alba Iulia; IR 33 Cetatea Aradului; Tradiții Ostășești; Historia Renascita – „Detașamentul Mateiaș”) au pus în scenă o bătălie din Primul Război Mondial, între armata română și  armatele Puterilor Centrale.

Programul a continuat cu  prezentarea Gărzii Naționale de la Alba Iulia , cea care a organizat în 1918 Marea Adunare Națională și a asigurat paza municipiului Alba Iulia.

Căpitanul Florian Medrea, comandantul Gărzii Naționale, Camil Velican, primul primar român al oraşului Alba Iulia, Vasile Goldiș, cel care a redactat Actul Unirii și i-a dat citire în ședința Adunării Naționale sau Samoilă Mârza, autorul singurelor fotografii ale marelui eveniment sunt câteva dintre personalitățile care au participat la Marea Unire și care au putut fi ”întâlnite”, duminică, la Piatra Neamț.

De la un astfel de eveniment nu putea lipsi Mihai Viteazul, primul “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”,  iar ca arc peste timp – Regele Ferdinand și Regina Maria, cei care au avut un rol extrem de important în realizarea Marii Uniri  și  care au fost încoronați în octombrie 1922, la Catedrala de la Alba Iulia.

”Povestea României Mari” a continuat, la Piatra-Neamț, cu un spectacol care îmbină demonstrații de teatru, dans și muzică, ”100 de ani de istorie” și cu un spectacol artistic susținut de Ansamblul folcloric ”Floricică de la Munte”.

Ziua s-a încheiat cu o spectaculoasă videoproiecție  3D, pe clădirea Muzeului de Artă de la Curtea Domnească  care a prezentat ”Povestea Marii Uniri”  în lumină și culoare.

 

Articolul precedentFurt de 23.000 de Euro, 8000 de lei şi 100 grame de aur, de la o tânără din Zănești
Articolul următorPrimul clopoțel al anului școlar la colegiile Petru Rareș și Calistrat Hogaș