La data de 16 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au identificat și reținut un tânăr din Bicaz, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din investigații a reieșit că, la data de 16 iulie, polițiștii au descoperit pe o stradă din Piatra Neamț, două aparate de cafea distruse, din interiorul acestora fiind sustrase casetele de valori.
În apropierea aparatelor, polițiștii au descoperit componentele abandonate, care nu conțineau bani.
La scurt timp, pe strada Mărăței, polițiștii au identificat un tânăr de 22 de ani, din Bicaz, care deținea asupra sa o sumă de bani pe care nu ar fi justificat-o precum și un dispozitiv din plastic care conținea bani.
Acesta a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.
În urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.
Ulterior, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț a dispus plasarea tânărului sub control judiciar pentru 60 de zile.