Continuă seria recitalurilor muzicale din cadrul programului Târgului de Crăciun la Neamț, ediția a III-a. Astfel, miercuri, 2 ianuarie 2019, Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț a programat patru momente de mare atractivitate, care se vor desfășura, începând cu ora 17:00, pe scena de la Curtea Domnească.

Vor evolua artiștii locali de la trupele A.D.M.I.S. și A.T.N. și Ștefania Andone.

Momentul culminant al serii va fi dat de recitalul celei care a cucerit succese muzicale nu doar în România, ci în lumea largă, Claudia Pavel.

ŞTEFANIA ANDONE

Este elevă a Colegiului Național “Petru Rareș” din Piatra-Neamț, profilul matematică-informatică. A început să cânte încă de la grădință. Treptat, muzica a devenit un hobby și un mod deosebit de petrecere a timpului liber. Ambiția și pasiunea pentru cântat au impulsionat-o să urmeze cursuri de canto în particular pentru a-și îmbunatăți calitățile și pentru a putea folosi la maximum talentul cu care a înzestrat-o natura. A participat la multe festivaluri naționale și internaționale. Are un palmares bogat, care cuprinde premii, medalii și trofee.
Anul acesta și-a adaugat în palmares alte trofee: la Festivalul ”Andantino”, Festivalul ”Eu vreau să fiu o stea”, Festivalul ”Cântec de stea”. A fost în finala Concursului ”Elevii nemţeni au talent”.
Participă cu mult drag la manifestările organizate de autoritățile locale. În ultimii cinci ani nu a lipsit de pe scena amenajată pe platoul de la Curtea Domnească cu ocazia spectacolelor de Revelion. Repertoriul ei cuprinde mai multe genuri muzicale – pop, rock, etno.

TRUPA A.T.N.

Grupul a fost înființat în 1986 la Dorohoi, în județul Botoșani. Prima parte a istoriei sale, într-o cu totul altă formulă față de cea de azi, a durat până în 1990.
În anul 2017 grupul se reînființează. Abordează genul pop, romantic. Repertoriul este reprezentat de compoziții proprii.
Componența actuală îi cuprinde pe: Sorin Pavlidis (tobe), Cătălin Barna (chitară, voce), Mihai Panainte (bass, chitară, voce) și Gabriel Dupu (chitară, voce).

A.D.M.I.S. BAND

Trupa a fost înființată în anul 2016. Repertoriul provine din muzica pop-rock.
Componența grupului: Cătălina Rotaru (bass), Ștefan și Alex Dupu (chitare), David Pahome (tobe), Miriam Ioana Obadă (voce).

CLAUDIA PAVEL

A început să cânte la numai șapte ani, când a luat primele lecții de muzică. Și-a cultivat talentul și vocea remarcabilă, iar la cincisprezece ani și-a făcut debutul pe scena muzicală din România, alături de grupul “Candy”. Deși succesul a fost considerabil, Claudia a decis să se îndrepte către o carieră solo. S-a lansat în anul 2002, sub titulatura „Cream”, odată cu lansarea primului ei single – „Mai aproape” – și a primului album solo – „Crede în mine”. A urmat cel de-al doilea single, „Cânt pentru tine”, după care, la finalul anului 2003, lansează cel de-al doilea album – „Aștept”. De pe acest album, Claudia Pavel promovează două piese: „Închide ochii”, o colaborare cu Marius Moga, și „Jumătatea mea”, un featuring cu trupa “Simplu”.
Urmează albumele „Te vreau”, „48 de ore”.
După doi ani de muncă în străinătate, Claudia Pavel se întoarce cu un material nou-nouț și cu un nume de scenă schimbat: Claudia Cream. La sfârșitul anului 2008 lansează piesa „Candy”, care prinde foarte bine la public și urcă pe primul loc în topuri. Piesa face parte de pe albumul „Wrong Girl For That”, un material realizat și masterizat exclusiv în Suedia, Germania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Articolul precedentÎmbinați utilul cu plăcutul. Invitație la patinoar. Vezi programul și tarifele
Articolul următor2018, un an plin de evenimente în Piatra-Neamț