Un poiect UNIC în țară prinde contur în Neamț, în comuna Timișești. Este vorba despre un parc tematic de turism cultural, aventură și cercetare a vieții medievale denumit sugestiv ” La Plăieși”.

Avându-l ca autor pe profesor univ.dr.Constantin Dram, ca arhitect pe Gelu Gopşa şi drept coordonator pe primarul Vasile Mărculet, acest proiect, indrăzneț şi generos totodată, propune trei axe de activitate ce pot influenţa definitoriu viaţa comunităţii, de la Timişeşti spre întreg arealul judeţului Neamţ și apoi spre întreg Estul românesc și european, de multe ori nedreptăţit istoric.

Plasat pe un platou inconjurat de pāduri, în preajma hergheliei de cai de la curtea domnească de la Timiş, aproape de apa Ozanei, având in faţă apa Moldovei, în spate Cetatea Neamţului și undeva peste dealuri locul de adâncă rezonanţă a bătăliei de la Războieni-Valea Albă, Parcul Tematic de la Timișești este destinat să impună, să fascineze, să trezească mereu curiozităţi intelectuale, combinate cu un spirit de aventură neobişnuit.

Întreg ansamblul este izolat și scos din incidenţa timpului contemporan (prin natură şi un gard inalt de 6metri) propunând trecerea totală din secolul XXI către anul 1400.
Prima componentă majoră propune un mod complex de abordare a turismului cultural edificând un întreg sat medieval, cu locuinţe tip bordei, casă moldovenească tradițională și case lacustre, cu trimiteri și spre case din zone istorice românești, cu bisericuţa de altădată, din lemn, cu toate meșteșugurile de atunci. Turiștii vor putea locui aici câte o săptămână, trăind efectiv (îmbrăcăminte, activităţi, alimentaţie etc.) după rigorile vieţii de altă dată.

A două axă se va desfăşura în prelungirea satului medieval și va fi un uriaş parc tematic medieval destinat publicului larg, care are ocazia să descopere jocuri, modalităţi de întrecere, bizarerii, elemente de ocultism, scene de vânătoare lupte, război, oferite prin ingenioase programe oferite de organizatori (cu figuranţi reali și cu sprijinul suportului informatic), hanuri, locuri inedite de a asista și propune evenimente sui-generis, etc..

Aici se va desfăşura, anual, Festivalul Est European al Sânzâienelor, care va recrea fascinaţia de altă data pentru iele, naiade, rusalce, vrăjitoare, știme, superstiţii și tot ce ţine de o anume cultură aproape uitată.

A trei axă vizează cercetarea știinţifică, în acest sens colaborând mari universităţi ale lumii, care vor găsi aici un campus inedit destinat masteranzilor și doctoranzilor interesaţi de medievistică şi vor putea descoperi și înţelege corect ce reprezintă Estul european.
Ideea majoră a proiectului, care va deveni o posibilitate uriașă de dezvoltare a zonei şi de câştig de imagine care va crește exponenţial pentru zona Moldovei și a României,  este: From West to East!- se arată în prezentarea conceptului.

Imagine

 

Primarul comunei Timișești, Vasile Mărculeț,  împreună cu prof. univ. Constantin Dram, au avut o întâlnire la Guvernul României cu șeful cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, în vederea începerii demersurilor legale și administrative de obținere a terenurilor necesare și de a identifica surse de finanțare pentru acest proiect de anvergură.

Au fost purtate discuții asupra acestui proiect și cu ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, precum și cu reprezentanții ministerului.

 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentMuniție din Primul Război Mondial, descoperită la Bicazu Ardelean
Articolul următorRepublica Moldova va avea un nou model de paşaport. Ce SCHIMBĂRI vor avea loc