La data de 7 iunie, în intervalul orar 06.00-12.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, la care au fost cooptați și reprezentanții altor instituții, în bazarul din localitatea Moldoveni.

Prin desfășurarea acțiunii preventiv-reactive s-a urmărit asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor, pentru prevenirea activității infracționale în zonele cu risc criminogen ridicat, vizând, cu precădere și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, fiind constatate 20 de abateri de la normele legale prevăzute de HG 984/2015 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Pentru prevenirea riscului rutier, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 22.449 de lei.

De asemenea, polițiștii rutieri au reținut un permis de conducere, au retras 3 certificate și 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Activitatea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț și ai Oficiului pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie.

De asemenea, în activități au fost angrenați criminaliști, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmi.

Articolul precedent18 șoferi au rămas pietoni, în trei zile
Articolul următor100% TU DECIZI! Lia Olguța Vasilescu, karatista iute la mânie. Arestată preventiv pentru mai multe infracțiuni