Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește un regal de lansări, prezentări de carte și recital poetic, în cadrul proiectului România contemporană, timp de două zile, joi și vineri, 29 și 30 iulie 2021, în Spațiul expozițional de la parterul Corpului A.

Manifestările vor debuta cu o triplă lansare de carte, joi, de la ora 17:00, când, pentru început, va fi adus în atenția publicului cititor romanul „Flavia“ al autoarei nemțence prin naștere Emilia Amariei, apărut, în două volume, la Editura Vatra veche Târgu Mureș, în anul 2020. Despre autoare și cărțile ei va vorbi bibliotecarul scriitor Dan Iacob. Întâlnirea va continua cu lansarea volumul de poezii „Concert pentru mine și pădure“ de Marian Ilie, apărut la Editura Betta din București în anul 2020, precum și a volumului de interviuri „De vorbă cu Adrian Suciu“ al jurnalistului Adrian Suciu, apărut la Editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din București, în același an 2020. Introducerea lui Adrian Suciu va fi făcută de Mihael Balint, fost ziarist.

Tripla lansare se va bucura de prezența și girul criticului și eminescologului Nicolae Georgescu.

Vineri, de la ora 12:00, va fi prezentată lucrarea „Poesii de Mihai Eminescu“, ediție critică, studiu introductiv, comentarii filologice și scenariu probabil al ediției princeps, de Nicolae Georgescu, apărut la Editura Academiei Române, București, 2012.

Programul va continua cu un recital poetic al autorilor prezenți.

Amfitrioană va fi prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentAccident pe o stradă din Roman! Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Articolul următorKelemen Hunor despre românii care nu se vaccinează: ”Eu aş fi de acord cu măsuri mult mai dure”