În perioada 11-12 mai 2019, la Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu” din Piatra-Neamț s-a desfășurat a XXVIII-a ediție a Concursului de Referate și Comunicări Științifice “Ștefan Procopiu”. S-au înscris în concurs reprezentanți din 27 de județe ale țării (Neamț, Iași, Galați, Brașov, Hunedoara, Suceava, Brăila, Botoșani, Sibiu, Bacău, Buzău, Dolj, Mehedinți, Cluj, București, Constanța, Argeș, Vaslui, Dâmbovița, Ialomița, Maramureș, Harghita, Teleorman, Bihor, Vâlcea, Olt, Vrancea).

Concursul Național de Referate și Comunicări Științifice – cu participare internațională – “Ștefan Procopiu” are două secțiuni. Sâmbătă, 11 mai 2019, s-a desfășurat concursul lucrărilor realizate de elevi, coordonați de profesorii lor. Aceste lucrări au fost repartizate pe trei secțiuni:

  1. Științe – Gimnaziu (20 de lucrări; 55 de elevi; 17 profesori);
  2. Fizică – Liceu (21 lucrări; 35 de elevi; 18 profesori);
  3. Științe și tehnologii – liceu (30 de lucrări; 45 de elevi; 21 de profesori).

”Organizarea Concursului Național de Referate și Comunicări Științifice “Ștefan Procopiu” a fost posibilă datorită finanțării din partea Primăriei Piatra-Neamț. Primăria Piatra-Neamț ne-a sprijinit financiar  pentru premiile acordate elevilor și în realizarea mapelor concursului și a conținutului acestora (diplome de participare/premii, liste de lucrări, programul concursului, pliant, medalion Ștefan Procopiu). Au fost oferite și premii în obiecte, din partea unor sponsori.

Membrii comisiilor de evaluare au apreciat nivelul științific, caracterul experimental, aplicabilitatea practică a lucrărilor înscrise în concurs și modul în care elevii au știut să-și prezinte lucrările. Acest concurs este singurul din țară care pune accent pe experiment, dezvoltă creativitatea elevilor, deprinderile practice și de studiu individual pentru realizarea dispozitivelor experimentale”, au declarat organizatorii.

 

Duminică, 12 mai 2019, s-a desfășurat activitatea adresată profesorilor, studenților, masteranzilor, doctoranzilor, în care au fost prezentate rezultatele activităților de cercetare/inovare ale participanților, în domeniile lor de specialitate. Această activitate a avut, la rândul ei, două secțiuni, în funcție de caracterul predominant al lucrărilor:

  1. Secțiunea metodică (51 de lucrări înscrise; 50 profesori);
  2. Secțiunea științifică (44 de lucrări înscrise; 63 profesori, studenți, masteranzi, cercetători).

S-au acordat următoarele premii și mențiuni:

Secțiunea Științe – Gimnaziu:

Premiul obţinut Numele/prenumele elevului Titlul lucrării Școala de proveniență Profesor îndrumător
PREMIUL I Răzvan Ștefan Strungaru Electricitatea fără fir Școala Gimnazială “B.P. Hașdeu”, Iași, jud. Iași Magdalena Postolache
PREMIUL II Ecaterina Bîzu

Dumitru Răzvan Luca

Andreea Răcheru

Fizica și tehnologia în slujba omului.

Legea lui Pascal și aplicațiile practice

Liceul Tehnologic din  Oglinzi, jud. Neamţ Ana Filip

Gheorghe Filip

PREMIUL III Raisa Vieru

Andreea Codrescu

Teodor Șerban

Pușculița magică Liceul cu Program Sportiv,  Galați,

jud. Galați

Gina Toader
PREMIUL SPECIAL (VI)

DEBUT

Diana Secară

Anastasia Marcu

Podul hidraulic Colegiul Național

de Informatică,

Piatra-Neamț,

jud. Neamț

Carmen Florescu
Mențiune I Darian Bașag

Andrei Teodoresu

David Măhălianu

Luca Rîpanu

Ricardo Tendeleu

Vlad Vernica

Nora Bobeanu

Moara de apă!

Barca autopropulsantă! Cu magneții la joacă!

Școala Gimnazială Nr. 3, Piatra-Neamț,

jud. Neamț

Anișoara Oniciuc

Luminița Stroia

Mențiune II Tudor Hanganu

Casandra Irimia

Erica Pleșca

Ochelarii bunicii Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Piatra-Neamț, jud. Neamț Gina Balaban
Mențiune III Bianca Pantazi

Cosmin Patranea

Fântână arteziană Școala Gimnazială ”Prof. Gheorghe Dumitreasa”, Girov, jud. Neamț Florentina Molcăluț

Camelia Saulea

Mențiune IV Tudor Ştefan Iftimie

Dragoș Andrei Manea

LEGO MINDSTORMS EV3 Centrul Județean de Excelență, Grupa de Electronică și Robotică, Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamț, jud. Neamț Gabriela Brânduşa Horlescu

Ana-Irina Secară

Mențiune V Ingrid  Şalaru

Iulia Ciubotaru

Energia solară Liceul Teologic Ortodox “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Piatra-Neamț, jud. Neamț Anişoara Marele

 

Secțiunea Fizică – Liceu:

Premiul obţinut Numele/prenumele elevului Titlul lucrării Școala de proveniență Profesor îndrumător
MARELE PREMIU Diana Manolache Andreea Enache

Ștefan Luncanu

Lucrări practice de fizică în laborator Colegiul Național “Roman Vodă”, Roman, jud. Neamț Gheorghe Irimia,

lab. Gabriela Lohan

PREMIUL I Ștefan Alexandru Șindilar Sistem eficient de frânare a autoturismelor Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi”, Rădăuți,

jud. Suceava

Valentina Cloșcă
PREMIUL II Rareș Ciobanu

Bogdan Mihăică

WESEEFAR Colegiul  Național “Roman Vodă”, Roman, jud. Neamț Radu Murdzek
PREMIUL III Mihai Basoc

Ștefan Stoian

George Grosu

RoboFiz – Forța de greutate, forță conservativă.

Determinarea coeficientului de frecare

Liceul Teoretic “Mircea Eliade”, Galați, jud. Galați Niculina Coman
PREMIUL SPECIAL (VI)

DEBUT

Ana-Maria Strugaru   Hexagonul lui Saturn Colegiul  Național “Roman Vodă”, Roman, jud. Neamț Radu Murdzek
Mențiune I Ana Maria Nicuță,

Simina Butnaru

Smart-pantoful Colegiul Tehnic

“Petru Poni”, Roman, jud. Neamț

Mariana Gabriela Dascălu

Daniela Miclăuș

Mențiune II Andrei Gabriel Bilbor

Michele Gabriel Dămătăr

Unde electromagnetice-aplicații Colegiul Național ,,Gheorghe Asachi”,

Piatra-Neamț, jud. Neamț

Elena Corfu
Mențiune III Gabriel Canschi

Bianca Calistru

Distanțe în circulația rutieră Colegiul Tehnic

“Miron Costin”, Roman, jud. Neamț

Daniela Miclăuș

Liviu Palade

Mențiune IV Sebastian Alistar Fizica în culori Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamț, jud. Neamț Teodor Dan Moscalu
Mențiune V George Cosmin Dan Luminometru Colegiul Național

”Petru Rareș”,

Piatra-Neamț, jud. Neamț

Aida Ilie

 

Științe și tehnologii – Liceu:

Premiul obţinut Numele/prenumele elevului Titlul lucrării Școala de proveniență Profesor îndrumător
PREMIUL I Vlad Gubendreanu

Theodor Rățoi

  1. Bioplasticul – o soluție pentru ambalajele alimentare?  
Colegiul Național

„Calistrat Hogaș”,Piatra Neamț, jud. Neamț

Camelia Smaranda

Nadia Cîrcu

PREMIUL II Gheorghe-Rareș Apetrei

Elena Filip-Muraru

Silviu Acristinei

  1. Studiul pilelor electrice
Colegiul Național

“Petru Rareș”, Piatra-Neamț, jud. Neamț

Grigoruță Oniciuc

Ionică Florica

PREMIUL III Cosmin Valentin Irimia
  1. Sistem de irigaţie
Colegiul Tehnic

“Gheorghe Cartianu”,

Piatra-Neamț, jud. Neamț

Gabriela Brânduşa Horlescu

Carmen Simona Stanciu

PREMIUL SPECIAL (VI)

DEBUT

Alexandru David Sandu

Andrei Cristian Dănăilă

Costică Silviu Hangan

  1. Robo_Tech-Firefighter Robot
Liceul Teoretic “Mircea Eliade”, Galați, jud. Galați Niculina Coman
Mențiune I Andrei Azoiţei  
  1. Panou solar dublu axial
Colegiul Tehnic

“Gheorghe Cartianu”,

Piatra-Neamț, jud. Neamț

Gabriela Brânduşa Horlescu

Carmen Simona Stanciu

Mențiune II Lucian Mihăilescu
  1. Robotul umanoid Inmoov – Chappie
Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamț,

jud. Neamț

Gabriela Brânduşa Horlescu

Carmen Simona Stanciu

Mențiune III Alin Constantin Irimia

Petru Dorin Irimia

  1. Braţ robotic
Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamț,

jud. Neamț

Gabriela Brânduşa Horlescu

Carmen Simona Stanciu,

Mențiune IV Ioana Maria Ursulean Simularea unei intersecții semaforizate Colegiul Tehnic din Rădăuți, jud. Suceava Georgeta Victoria Ciubotaru
Mențiune V Sergiu Ciubotaru

Andrei Buzatu

  1. Robot utilitar cu ultrasunet
Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc”, Pașcani, jud. Iași Adrian Tomuș
Mențiune VI Adelin Gabriel Catană Codruţ Mihăilescu
  1. Braţ robotic
Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamț,

jud. Iași

Gabriela Brânduşa Horlescu

Carmen Simona Stanciu

Mențiune VII Alexandru-Nicolae Bădîngă,

Nicoleta-Daniela Grădinaru,

Ciprian-Alexandru Nistor

  1. Firma Power Energy
Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamț, jud. Neamț Gabriela Brânduşa Horlescu,

Carmen Simona Stanciu,

Mențiune VIII Andrei Tudose,

Andy Boțoroga,

Denis Cuciureanu

  1. Theremin – știință și artă
Liceul cu Program Sportiv, Galați, jud. Galați Gina Toader

 

 

Articolul precedentBărbatul care și-a ucis tatăl a fost reținut
Articolul următorViceprimarul comunei Ceahlău, bătut în primărie. Agresorul, reținut pentru ultraj