Reprezentanții destinațiilor EDEN – Destinații Europene de Excelență, din toată Europa, se vor întâlni în perioada 10-12 aprilie, la Piatra-Neamț, pentru a discuta aspecte referitoare la Rețeaua EDEN, Asociația Rețelei EDEN, schimb de experiență și bune practici, posibile colaborări pentru dezvoltarea profesională.

De asemenea, vor fi anunțați câștigătorii Premiului Asociației Rețelei EDEN pentru Inovare. Conferința este organizată de Comisia Europeană, Ministerul Turismului din România și Consiliul Județean Neamț.

Proiectul EDEN a fost lansat în anul 2006 de Comisia Europeană, urmărind dezvoltarea turismului durabil, decongestionarea destinațiilor clasice, reducerea sezonalității, redirecționarea fluxurilor de turiști către destinații non-tradiționale, încurajarea creării de rețele între participanții la proiect. În urma concursurilor organizate de către autoritățile naționale de turism din fiecare stat participant la proiect, are loc desemnarea Destinațiilor Europene de Excelență – winner (locul I) şi runners-up (locurile II-V), conform procedurii agreate de Comisia Europeană.

În anul 2008, când tema concursului EDEN a fost turismul și moștenirea locală intangibilă,   Ţinutul Neamţului a obținut locul IV.

Articolul precedentLaurențiu Leoreanu: ”Birocrația a transformat cadrele didactice în scribi la curtea faraonilor”
Articolul următorIncendiu la un adăpost de animale (FOTO)