Un bărbat de 39 de ani, din Doljești, a fost reținut de polițiști după ce și-a snopit în bătaie fratele mai mare.
Incidentul a avut loc joi, 27 septembrie, când poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 47 de ani, din Doljeşti a fost victima unei agresiuni fizice.
În urma activităților operative desfășurate, polițiștii au stabilit că la data de 27 septembrie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri izbucnite, un bărbat de 47 de ani ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele în zona feței de fratele său de 39 de ani, din localitatea Doljești.
În urma agresiunii, victima a fost preluată și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Bărbatul de 39 de ani a fost condus la sediul poliției în vederea audierii, iar în urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie.
Polițiștii l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.