Cea de-a III-a ediție a Târgului de Crăciun, organizat de Consiliul Judeţean Neamţ prin Centrul de Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, a debutat, vineri, 7 decembrie 2018, cu un concert al interpretului Lou Bega.

Primii care au urcat pe scena Târgului, la ora 18:00, au fost copiii de la clasa de muzică uşoară a Şcolii Populare de Artă, clasă coordonată de Paula Nicorescu-Ghivirigă. Au urmat recitalurile oferite de membrii îndrăgitei trupe autohtone „Los Anonimos“, pentru ca finalul primei seri să-i aparţină starului de origine germană Lou Bega.

Târgul de Crăciun de anul acesta se va întinde pe perioada 7 decembrie 2018 – 5 ianuarie 2019. Programul artistic este astfel structurat încât la fiecare sfârşit de săptămână – în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică – Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ să ofere publicului nemţean spectacole de genuri muzicale diverse, de la tradiţionalele colinde, la muzica dance, folk, pop, ori folclor. Cu excepţia serii din data de 28 decembrie, spectacolele vor începe la ora 18:00.

Cei care doresc să se bucure de atmosfera de sărbătoare a Târgului sunt așteptați la Curtea Domnească din Piatra-Neamţ, pe platou, acolo unde se va găsi şi o diversitate de sortimente de produse alimentare sau decorative, care vor putea fi cumpărate de la căsuţele din perimetrul amintit.

Sâmbătă, 8 decembrie, începând cu ora 18:00, pe scena de pe Platoul Curţii Domneşti se vor afla, într-un atractiv triplu recital, copiii Clubului „Ruby’ Ma Music Art”, interpreţii nemţeni Ionuţ Gugiu şi Georgiana Blăgescu, precum şi îndrăgita solistă Roxana Nemeş.

CLUBUL „RUBY’ MA MUSIC ART”

Este un club destinat activităţilor artistice pentru copii şi funcţionează în Piatra-Neamţ. Grupul s-a înfiinţat în anul 2015, având în prezent în componenţa sa un număr de treizeci şi şase de copii – mai mari sau mai mici –, cu toţii dornici de a urca pe scenă. Ei au în palmaresul propriu participări la spectacole sau festivaluri, soldate cu trofee, premii, distincţii şi diplome. De asemenea, au fost invitaţi la câteva emisiuni televizate. Conducătoarea „Ruby Ma’ Music” este profesoara Bianca Rusu-Ciucanu.

IONUŢ GUGIU & GEORGIANA BLĂGESCU

Ionuţ Gugiu, originar din Târgu Neamţ, cântă din adolescenţă. Părinţii au visat pentru copilul lor o carieră în silvicultură, însă pasiunea pentru muzică l-a determinat să aleagă calea scenei. Pasionat de sportul ecvestru, Ionuţ este membru al clubului de specialitate din Piatra-Neamţ.

A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, secţiunea Pedagogie muzicală. Repertoriul pe care-l abordează vine din zona muzicii pop şi este vast.

Este fondatorul trupei „Andante”, care se află pe piaţa muzicală românească din anul 2000, formaţie al cărei solist este, împreună cu Georgiana Blăgescu, vocile lor armonizându-se perfect.

Georgiana Blăgescu este născută în Piatra-Neamț, are 23 ani şi în prezent este studentă. Cântă de la vârsta de şapte ani. După patru ani îşi începe cariera artistică, participând la multe concursuri, atât naţionale, cât şi internaţionale. A obţinut, la fiecare dintre ele, premii importante, care aşa, cum singură mărturiseşte, „mi-au făcut cinste atât mie, cât şi profesorilor pe care i-am reprezentat”. Implicată fiind în activitatea muzicală, a avut numeroase aparaţii TV, locale şi naţionale.

„Sunt fericită că am fost înzestrată cu acest talent şi îmi place să bucur oamenii cu pasiunea mea, muzica. În prezent sunt membră a formaţiei „Andante”, alături de care cânt cu mult drag şi îmi doresc ca, pe viitor, această pasiune să mă motiveze să am şi mai multe rezultate de care să fiu mândră.”

ROXANA NEMEŞ

S-a născut la Târgu Mureş. A început să cânte de mică. La 17 ani câştiga un premiu oferit de trupa „Activ” şi apărea în clipul piesei „Lucruri Simple”. Ulterior, se lansează în lumea muzicală, construindu-şi propria carieră muzicală.

În anul 2013, la „Romanian Top Hits”, Roxana Nemeş primeşte premiul „Best Girl Act”. Pentru single-ul „Give a little More”, artista a primit, la „Romanian Top Hits”, un an mai devreme, distinctia „Best New Act”.

În 2014 devine imaginea oficială a unicului Hotel de Gheaţă din Sud-Estul Europei.

Articolul precedentCâștigătorii concursului de cultură generală „Centenarul Marii Uniri”
Articolul următorTrimiși în judecată după denunțurile mai multor polițiști