Un tânăr din județul Neamț, căutat pentru a fi arestat preventiv într-un dosar în care este acuzat de tâlhărie calificată, a fost prins la o locuință din Suceava, în timp ce se ascundea în podul unei anexe, sub fân.

Tânărul A.V., în vârstă de 23 de ani, din localitatea Oglinzi, comuna Răucești, a fost prins aseară, în jurul orei 19:40, de către polițiști, la locuința lui N. V. din comuna Dărmănești, sat Dănila.

Urmăritul  încerca să se sustragă punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, ascunzându-se în podul unei anexe a locuinței, sub fân.

El a fost dat în urmărire națională după ce judecătorii nemțeni au emis pe 4 noiembrie 2019 mandatul de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Tânărul a fost predat unei escorte din cadrul Poliției Neamț.

Articolul precedentO sută de mii de nemțeni au votat până la ora 13:00
Articolul următorPrezență de peste 100 % într-o secție de votare din județul Neamț