Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț au predat agenților Poliției Municipiului Piatra Neamț un bărbat în vârstă de 53 de ani din comuna Cândești, după ce a agresat un alt bărbat, în Piața Centrală din Piatra Neamț.

În fapt, în timp ce patrula în incinta Pieței Centrale din Piatra Neamț, în data de 24.02.2020, în jurul orei 16.30, echipajul Poliției Locale Piatra Neamț s-a sesizat cu privire la faptul că între două persoane a izbucnit un conflict, una dintre acestea agresând-o prin lovire, pe cealaltă. Agresorul, cu afecțiuni psihice și înarmat cu un cuțit, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, l-a atacat pe pe un bărbat de 47 de ani, acuzându-l de furt. Pentru a aplana conflictul, agenții Biroului Ordine Publică l-au încătușat pe agresor, după care l-au condus la sediul poliției Locale Piatra Neamț. După identificare, acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei pentru încălcarea art. 2, pct ”1” și pct. ”24” din Legea 61/1991R.

De asemenea, agresorul  a fost predat agenților Poliției Municipiului Piatra Neamț, în baza unui proces verbal de constatare a infracțiunii de lovire, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Articolul precedent„Preșuri” cu soluţii de dezinfectare pentru încălţăminte și dozatoare cu dezinfectant, în școlile din Roman
Articolul următorMonitorizare coronavirus Neamț: 4 persoane în carantină și 32 persoane în auto-izolare voluntară la domiciliu