Prin apel la 112, în jurul orei 11:20,  pompierii au fost înștiințați despre faptul că o persoană a fost surprinsă sub un zid care a căzut, în orașul Roznov  

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă pentru intervenție,  un camion cu un container de căutare-salvare, o ambulanță SMURD TIM și voluntari din cadrul SVSU Roznov cu o autospecială de stingere. 

Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit un bărbat de 37 de ani prins sub un zid din BCA. Victima, conștientă, a fost scoasă de sub zid și a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD TIM, ulterior fiind transportată la UPU Piatra Neamț.

Trei persoane au suferit atacuri de panică.  Acestea au fost asistate medical de echipajul SMURD EPA sosit la locul evenimentului, refuzând transportul la spital

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentUn copil de 2 ani a rămas blocat într-o mașină
Articolul următorBilanț coronavirus 9 august: 181 de cazuri, 3 decese