La data de 11 iulie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț au fost sesizați de către o tânără, cu privire la faptul că mama sa a fost agresată de către tată.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții în contradictoriu, un bărbat de 53 de ani, din Pipirig ar fi lovit-o cu pe soția sa cu un scaun în zona capului și a antebrațului drept.

Femeia, de 51 de ani, a fost preluată și transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

La data de 12 iulie a.c., bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Neamț, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Foto cu caracter ilustrativ

Articolul precedentBătută și amenințată de propriul fiu
Articolul următorLa trei zile după demisia din PSD, senatorul Emilia Arcan, desemnată candidat PRO România la Consiliul Județean Neamț