Șoferul scandalagiu a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști Biroului Rutier Roman sub aspectul comiterii infracţiunilor de refuz de recoltare de mostre biologice şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La data de 17 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Roman au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe Bulevardul Roman Muşat,  în urma căruia unul dintre conducătorii auto implicaţi a plecat de la faţa locului.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că un bărbat de 62 de ani, din Roman, a condus un autoturism pe bulevardul Roman Muşat, iar în dreptul semaforului situat la intersecţia cu strada Cuza Vodă a lovit un autoturism, după care a părăsit locul evenimentului. Un echipaj de poliţie rutieră l-a depistat pe acesta, conducătorul auto s-a manifestat agresiv verbal, fiind vizibil în stare de ebrietate. Bărbatul a refuzat testarea  alcoolscopică, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, unde a refuzat din nou acest lucru, continuând să aibă un comportament violent verbal, informează IPJ Neamț.

 

 

Articolul precedentHoț de buzunare reținut de polițiști
Articolul următorCSM Ceahlăul U17 a învins Dinamo U17