CSM Ceahlăul Piatra Neamț a făcut câteva modificări la nivelul lotului față de toamna anului trecut. Fomba Bourama a plecat sub formă de împrumut până la Politehnica Iași, echipă de primă divizie. Dacă va confirma, ieșenii au prima opțiune de cumpărare a fundașului central. Arsene Luboya a părăsit CSM Ceahlăul liber de contract și a ajuns la CSM Reșița, în Liga 2. Tot liberi de contract au plecat Yoann Fellrath și Franck M’Barga, dar numai despre mijlocaș se știe că ar fi ajuns într-un campionat din zona arabă.
”Am pierdut patru jucători puternici, cu experiență, însă asta nu s-a văzut în meciurile amicale. Poate că aici este și avantajul când pleacă anumiți jucători, cei tineri trebuie să le ia locul și să arate că sunt valoriși. În prezent, noi jucăm cu cinci jucători născuți în 2000 și cu doi născuți în 2002. Avem o echipă foarte tânără, dar care joacă fotbal. Nu avem decât de câștigat mai apoi. Cât despre cei veniți, unii vor intra mai repede, unii mai târziu, dar cel puțin în primele jocuri voi merge pe mâna copiilor noștri. Cred că nu o să ne facem de râs.
Noi ne-am propus să mergem la victorie la fiecare meci și vom vedea ce va fi. Cu siguranță vă pot spune că nici o echipă nu va mai câștiga 13 meciuri. Aerostarul a făcut asta, dar nu va mai putea face așa ceva. Ne-au prins și pe noi la început, dar în retur nu le va fi ușor contra noastră. Forța grupului va fi atuul nostru. Când jucătorii se cunosc între ei, când știu fiecare ce are de făcut, va fi mult mai ușor. Cei noi sunt valoroși și vor intra unul câte unul, pentru că nu vom schimba echipa pentru a avea cinci-șase jucători noi. Vom merge cu nucleul de bază al clubului și încet-încet cei care au venit în această iarnă vor intra să ajute echipe.
Nu avem problerme legate de potențialul fizic al echipei. La noi se accidentează rar jucătorii. Băieții se antrenează, duc viață destul de corectă în afara stadionului. Chiar dacă nu suntem un club foarte bogat, le asigurăm masă, vitaminizare, tot ce au nevoie să le fie bine. Singurul lucru care lipsește acestei echipe este experiența. Este clar că se poate întâmpla să nu prindem o zi bună, dar noi alergăm, avem calitate, pasăm, presăm și ne vom bate. Ne mai trebuie jucători, dar vrem să formăm un grup sănătos de jucători români și, în momentul când vom avea și banii necesari, cred că vom deveni foarte competitivi dacă vom mai aduce trei-patru jucători foarte valoroși”, adeclarat Ștefan Stoica, antrenor CSM Ceahlăul Piatra Neamț.