Actualitate· 3 min citire

51 de bilete de tratament prin Casa Județeană de Pensii Neamț în a doua jumătate a lunii mai

25 apr. 2019, 06:33
Actualizat: 25 apr. 2019, 06:33
bilet de tratament

bilet de tratament

Articol scris de Monica Ghinet

Pentru a cincea serie de tratament balnear, ce are ca dată de intrare în stațiune perioada 15 - 17 mai 2019 sunt repartizate Casei Județene de Pensii Neamț un număr de 51 bilete pentru următoarele stațiuni: Covasna, Buziaș, 1Mai - Oradea, Amara, Nicolina și Sarata Monteoru.

Beneficiarii vor fi înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate fiind afișată atât la sediile Casei Județene de Pensii Neamț, din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției

www.pensiineamt.ro/bilete

de tratament.

Până la această dată sunt depuse un număr de  4760 cereri de tratament balnear pentru anul 2019, fiind valorificate pentru primele patru serii de tratament balnear un număr de 170 bilete de tratament .”Reamintim că pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii şi care care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale.

-  Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este de 12 zile, pentru anul 2019 urmând a fi 18 serii de tratament.

-  Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.

Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate