A fost depus proiectul pentru cele 6 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice în Piatra-Neamț

statii de incarcare masini electrice
Vineri, 23.11.2018, Primăria Piatra-Neamț a depus la Agenția pentru Protecția Mediului o aplicație de finanțare în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ ”.
Proiectul cu titlul „
Administrația Fondului pentru Mediu:
Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Piatra-Neamț
”
, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Piatra-Neamț nr. 325/14.11.2018, are valoarea totală de 1.390.256 lei, inclusiv TVA, din care finanțarea nerambursabilă este de 1.128.198 lei, reprezentând 90% din totalul cheltuielilor eligibile. Contribuția totală a Municipiului Piatra-Neamț este de 262.058 lei, reprezentând valoarea cheltuielilor neeligibile (realizarea branșamentelor) și 10% din totalul cheltuielilor eligibile.
„Acest proiect este cuprins în Planul de îmbunătățire a eficienței energetice în municipiului Piatra-Neamț și în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Piatra-Neamț și reprezintă o măsură firească în contextul național și internațional actual. Ne dorim, astfel, să stimulăm achiziția de autovehicule electrice , cu efecte benefice asupra mediului în care trăim cu toții”
a declarat primarul Dragoș Chitic.Proiectul prevede instalarea unui număr de 6 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, dintre care: 2 stații vor fi amplasate în parcarea din str. Dimitrie Leonida (incinta Pieței Centrale); 1 stație va fi amplasată în bd. Decebal (parcare Winmarkt Petrodava); 2 stații vor fi amplasate în parcarea din str. Bistriței (zona magazinului Carrefour) și 1 stație va fi amplasată în parcarea din str. Mihai Viteazul (Sala Polivalentă), informează primăria Piatra-Neamț.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

