Acțiuni pentru prevenirea delictelor silvice

Acțiuni pentru prevenirea delictelor silvice
La data de 21 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică și specialiști din cadrul Direcției Silvice Neamț- Ocolul Silvic Roman au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice.

Astfel, au fost efectuate verificări, la trei societăți comerciale din Horia și județul Suceava, referitoare la modul de deținere, transport și comercializare al materialului lemnos.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, conform Legii 171 din 2010, în valoare totală de aproximativ 27.000 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost confiscați 25,13 m.c. de cherestea, în valoare de aproximativ 22.000 de lei, material lemnos deținut fără documente legale.
Totodată, s-a dispus confiscarea valorică a unui volum de aproximativ 94 m.c. material lemnos, diferite esențe, în valoare de 14.500 de lei, cantitate neidentificată în depozit.
Citește și:
- 22:06 - Rogobete, acuzații dure despre achiziția de vaccinuri Pfizer: „Incompetență sau slugărnicie”
- 21:48 - Donald Trump: „Sunt șanse mari să ajungem la un acord cu Iranul până mâine. Dacă nu, iau în considerare să arunc totul în aer!”
- 21:40 - Prognoza ANM: răcire accentuată în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
- 16:46 - O fabrică importantă din România, cumpărată de un afacerist ucrainean cu legături controversate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News