Apple a creat un dispozitiv special pentru actualizarea iPhone-urilor

Apple a creat un dispozitiv special pentru actualizarea iPhone-urilor
Dispozitivul special dezvoltat de Apple arată ca o mică tabletă şi funcţionează complet wireless
Magazinele Apple ar putea folosi, în curând, un dispozitiv special care realizează actualizarea iPhone-urilor, astfel încât clienţii să aibă cea mai recentă versiune de iOS în momentul în care pornesc telefonul pentru prima dată, transmite News.ro.
Apple a creat un dispozitiv special pentru actualizarea iPhone-urilor la cea mai recentă versiune de iOS. Acesta urmează a fi folosit în magazinele companiei, pentru ca telefoanele să fie înmânate clienţilor cu cea mai recentă versiune de software.
În acest fel, clienţii sunt scutiţi de unul dintre micile obstacole întâlnite la achiziţionarea unui telefon nou – nevoia actualizării imediate la cea mai recent versiune a sistemului de operare.
Dispozitivul special dezvoltat de Apple arată ca o mică tabletă şi funcţionează complet wireless. În momentul în care iPhone-ul este pus pe acest dispozitiv, telefonul porneşte singur, apoi se realizează actualizarea, iar, în final, se închide singur.
Întreagă operaţiune se realizează fără a scoate telefonul din cutie.
Compania americană va începe să-şi doteze magazinele cu astfel de dispozitive spre finele acestui an.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:32 - Emmanuel Macron cere o Europă mai puternică: „Nu ne mai putem baza pe protecția SUA”
- 20:54 - Propunere controversată din cercul lui Trump: Iranul respinge ideea înlocuirii cu Italia la Campionatul Mondial
- 20:08 - Nicușor Dan, după tensiunile din coaliție: „Știu ce s-a întâmplat, așteptăm demisiile și decidem”
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News













