Bărbat din Piatra-Șoimului, omorât cu mai multe lovituri de topor

crima-topor-scandal
Crimă în județul Neamț, în noaptea de joi spre vineri! Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost ucis cu mai multe lovituri de topor, de către un consătean.
Crima a avut loc în jurul orei 23.30, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați de către un bărbat de 61 de ani, din Piatra Șoimului, cu privire la faptul că două persoane au pătruns în curtea locuinței sale.Din verificările preliminarii efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce doi bărbați de 48, respectiv 63 de ani, ambii din Piatra Șoimului, ar fi pătruns în curtea locuinței bărbatului de 61 de ani, în urma unui conflict, cel din urmă l-ar fi lovit cu un topor în zona corpului pe cel de 63 de ani, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia.La fața locului a fost solicitat și un echipaj medical care a constatat decesul victimei.
Persoana bănuită de comiterea faptei cât și bărbatul de 48 de ani se află în custodia polițiștilor.
Cercetările sunt în desfășurare și se realizează sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care este competent pentru soluționarea cauzei.
– ne-a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Citește și:
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)









