Cântăreţul american Aaron Carter a murit la vârsta de 34 de ani

Cântăreţul american Aaron Carter a murit la vârsta de 34 de ani
Cântăreţul american Aaron Carter, devenit celebru la începutul mileniului cu albumul "Aaron's Party (Come Get It)", a murit sâmbătă, la vârsta de 34 de ani, a anunţat site-ul TMZ.
Cântăreţul american Aaron Carter, devenit celebru la începutul mileniului cu albumul "Aaron's Party (Come Get It)", a murit sâmbătă, la vârsta de 34 de ani, a anunţat site-ul TMZ.
Potrivit TMZ, Aaron Carter, care era fratele mai mic al lui Nick Carter de la Backstreet Boy, a fost găsit mort în baia sa din Lancaster, în California.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei, contactat de AFP, a declarat că o persoană decedată a fost descoperită la domiciliul cântăreţului sâmbătă dimineaţă, dar a refuzat să confirme identitatea acestei persoane. Agentul lui Aaron Carter nu a răspuns solicitărilor AFP.
Născut la 7 decembrie, la Tampa, în Florida, Carter şi-a început cariera muzicală la vârsta de 7 ani. Avea 9 ani când a lansat primul album, "Crush on You", în 1997. Lansat în septembrie 2000, "Aaron's Party (Come Get It)" s-a vândut în 3 milioane de exemplare în Statele Unite, devenind preferatul adolescenţilor.
Aaron Carter a participat la turnee cu The Backstreet Boys şi Britney Spears, cântând în deschiderea concertelor lor. În 2001, albumul lui "Oh Aaron", unde cântă cu fratele său Mick, i-a adus un disc de platină.
Chiar dacă popularitatea sa s-a estompat cu vârsta, Carter a continuat să apară regulat în emisiuni televizate şi să lanseze cântece online. Dar viaţa sa privată tulbure, în special certurile pe bani între cei cinci fraţi, l-au transformat într-o pradă pentru tabloide, iar în 2011 a început o cură de dezintoxicare.
În 2013, având multe datorii fiscale, şi-a declarat falimentul. De asemenea, avusese multe probleme cu autorităţile, mai ales pentru deţinere de stupefiante şi conducere periculoasă.
La începutul acestui an, el a declarat pentru Daily Mail că vrea să nu mai fie văzut ca o "epavă". "Nu sunt ceea ce unii încearcă să înfăţişeze", a rugat el. "Dacă cineva vrea să mă numească epavă, atunci sunt un tren care a avut multe accidente şi a deraiat din mai multe motive".
Sursa: Adevarul Zilei
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











