ANM a emis o avertizare cod portocaliu pentru duminică, 1 august, când meteorologii anunță un val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de accentuat.
Duminică, 1 august, în Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, sudul Moldovei și sud-vestul Transilvaniei,disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 37 și 40 de grade, iar izolat în Lunca Dunării se vor atinge 41 de grade.
În sudul și sud-estul țării valul de căldură va persista la intensitate ridicată și la începutul săptămânii viitoare.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentele mesaje.
Sursa: Realitatea de Buzau