Două victime după ce un șofer a intrat cu mașina în gard și apoi într-un stâlp

accident_ambulanta_poza_buna_63616000
Un accident rutier, cu două victime, a avut loc joi, 6 septembrie, în jurul orei 16:00, în comuna Pipirig.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu, din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 67 de ani, din Botoșani, conducea un autoturism pe DN 15 B, în localitatea Pipirig, pe fondul oboselii, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare părăsind partea carosabilă și intrând într-un gard și mai apoi într-un stâlp de electricitate.În urma impactului, au rezultat două victime, doi bărbați de 66, respectiv 53 de ani, din Botoșani, pasageri în autoturism, au fost preluați și transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














