Elevii Colegiului Naţional „Roman Vodă” Roman, locul I la etapa județeană a Proiectului educativ „Gândesc, vorbesc şi acționez Pro-integritate!”

Pro-integritate
Sâmbătă, 8 iunie 2019, la Liceul Tehnologic Economic-Administrativ Piatra-Neamţ, s-a desfăşurat etapa judeţeană a Proiectului educativ „Gândesc, vorbesc şi acționez Pro-integritate!”.
În acest an, la startul competiției s-au aliniat echipajele Colegiului Naţional „Roman Vodă”, Roman (elevii Maria Sava, Luciana Oprea şi Alexandru Munteanu, prof. coordonator Alexandra-Georgiana Poenaru), Liceului cu Program Sportiv Roman (elevii Davis Ţampău, Anamaria Tiba şi Remus Caraiman, prof. coordonator Mirela Bumbu) şi Liceului Tehnologic Economic-Administrativ Piatra-Neamţ (elevii Anamaria Avădănii, Delia Crăciun şi Florentina Porcaru, prof. coordonator Geanina Buruiană).Participanții au fost determinați, pe parcursul rundelor de dezbateri, să emită judecăți asupra unor „moțiuni” folosind criterii obiective și, totodată, să apere o poziție folosind argumente corecte. Moţiunile au vizat aspecte privind integritatea profesională şi combaterea corupţiei, transparența decizională, responsabilitatea managementului şi consolidarea încrederii în instituțiile publice.Rundele de dezbateri au fost arbitrate de profesorul Emanuel Balan, președinte al Filialei APD Tg. Neamţ, şi de cadrele didactice coordonatoare ale echipajelor.Din partea Serviciului Județean de Anticorupţie Neamț a participat domnul cms. Rareș Bostan, care a apreciat buna pregătire a elevilor, dovedită în rundele de dezbateri.
Conform regulamentului, echipajul care a obținut cel mai mare număr de puncte, cel al Colegiului Naţional „Roman Vodă” Roman, s-a clasat pe locul I, fiind urmat, la egalitate de puncte de echipajele Liceului Tehnologic Economic-Administrativ Piatra-Neamţ şi Liceului cu Program Sportiv Roman.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














