Actualitate· 5 min citire

ELON MUSK, ÎNTR-UN MESAJ PE X: ROMÂNIA ÎȘI MERITĂ PROPRIA SUVERANITATE!

ELON MUSK, ÎNTR-UN MESAJ PE X: ROMÂNIA ÎȘI MERITĂ PROPRIA SUVERANITATE!

ELON MUSK, ÎNTR-UN MESAJ PE X: ROMÂNIA ÎȘI MERITĂ PROPRIA SUVERANITATE!

Realitatea de Neamt
Scris de Realitatea de Neamt Publicat: 18 feb. 2025, 13:51

Anularea alegerilor din România, criticată de vicepreședintele JD Vance

Miliardarul american Elon Musk se pronunță față de viitoarele prezidențialele din România.

Sfătuitorul președintelui SUA, Donald Trump, a distribuit pe X un anunț atribuit suveranistului Călin Georgescu, potrivit căruia acesta “va interzice întreaga rețea Soros din România”.

“România își merită propria suveranitate”, a notat Elon Musk.

Anterior, miliardarul și-a exprimat susținerea directă pentru extrema dreaptă din Germania, țară care se pregătește pentru alegeri parlamentare.

În noul mandat, Donald Trump l-a însărcinat pe Elon Musk să conducă o comisie pentru „eficiența guvernamentală” (DOGE).

Recent, opoziția democrată din SUA a criticat faptul că echipa miliardarului a preluat controlul asupra sistemului de plăți al Trezoreriei americane, responsabil de distribuirea fondurilor federale în valoare de trilioane de dolari.

Tot Elon Musk a propus închiderea agenției de ajutor extern a SUA, pentru a reduce cheltuielile din bugetul federal.

Anularea alegerilor din România, criticată de vicepreședintele JD Vance

Prezent la recenta Conferință pentru Securitate de la Munchen, vicepreședintele Statelor Unite a criticat liderii europeni pentru că, în viziunea sa, încearcă să suprime libertatea de exprimare și folosesc cenzura.

Oficialul de la Casa Albă a invocat cazul României.

"Acum, am ajuns, desigur, la un punct în care situația a devenit atât de gravă încât, în decembrie anul trecut, România a anulat direct rezultatele alegerilor prezidențiale, pe baza suspiciunilor slabe ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor săi continentali. Din câte am înțeles, argumentul a fost că dezinformarea rusă a infectat alegerile din România", a spus JD Vance, care a continuat: "Dar i-aș ruga pe prietenii mei europeni să aibă puțină perspectivă. Puteți crede că este greșit ca Rusia să cumpere reclame în social media pentru a vă influența alegerile - noi cu siguranță credem asta. O puteți condamna chiar și pe scena mondială, dar dacă democrația voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari de publicitate digitală din partea unei țări străine, atunci nu a fost o democrație foarte puternică de la început".

"Așa cum administrația Biden părea disperată să reducă la tăcere oamenii care își spuneau părerea, administrația Trump va face exact opusul și sper că putem lucra împreună în acest sens. La Washington este acum <<un nou șerif în oraș>>, iar sub conducerea lui Donald Trump putem să nu fim de acord cu opiniile dumneavoastră, dar vom lupta pentru a vă apăra dreptul de a le prezenta în spațiul public, indiferent dacă sunteți de acord sau nu".

"În timp ce administrația Trump este foarte preocupată de securitatea europeană și credem că putem ajunge la o înțelegere rezonabilă între Rusia și Ucraina, și credem, de asemenea, că este important în anii următori ca Europa să se intensifice eforturile pentru a-și asigura propria apărare, amenințarea care mă îngrijorează cel mai mult față de Europa nu este Rusia, nu este China, nu este niciun alt actor extern.

Ceea ce mă îngrijorează este amenințarea din interior, retragerea Europei de la unele dintre cele mai fundamentale valori ale sale, valori împărtășite cu Statele Unite ale Americii", a completat JD Vance.

Vicepreședintele SUA a făcut o paralelă între ceea ce el consideră a fi măsuri represive împotriva libertății de exprimare în prezent și autocrațiile din secolul al XX-lea.

"În memoria multora dintre cei prezenți în această sală, Războiul Rece a poziționat apărătorii democrației împotriva unor forțe mult mai tiranice de pe acest continent. Luați în considerare partea din acea luptă care i-a cenzurat pe disidenți, care a închis biserici, care a anulat alegeri.

Au fost ei băieții buni? Cu siguranță că nu! Și, slavă Domnului, au pierdut Războiul Rece. Au pierdut pentru că nu au apreciat și nu au respectat toate binecuvântările extraordinare ale libertății", a spus JD Vance, adăugând: "Nu poți forța oamenii ce să gândească, ce să simtă sau ce să creadă. Din păcate, când mă uit la Europa de astăzi, uneori nu este atât de clar ce s-a întâmplat cu unii dintre câștigătorii Războiului Rece", a conchis JD Vance, citat de Rador Radio România.

La Berlin, pozițiile acestuia au fost considerate o nouă ingerință a președintelui Donald Trump în campania electorală germană, după mesajele lui Elon Musk de susținere extremei drepte.

De altfel, JD Vance s-a întâlnit cu liderul partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, încălcând un tabu al politicii germane, pe măsură ce administrația de la Washigton continuă să promoveze și să sprijine partidele populiste de dreapta din Europa, observă The Guardian.

La întâlnirea de vineri, desfășurată la München, vicepreședintele SUA și Alice Weidel au discutat despre războiul din Ucraina, politica internă a Germaniei și așa-numitul brandmauer („zid de protecție împotriva extremei drepte”), care împiedică partide ultranaționaliste precum AfD să intre în coalițiile de guvernare din Germania.

În decembrie 2024, Curtea Constituțională de la București a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale și a cerut reluarea întregului proces electoral, invocând ingerințe externe și încălcarea legislației pentru finanțarea campaniei electorale de către suveranistul Călin Georgescu.

Ulterioare demersuri ale acestuia în justiție au fost sortite eșecului.

Săptămâna aceasta, Klaus Iohannis a demisionat din funcția de președinte în care a rămas după anularea alegerilor, amenințat fiind cu destituirea pe cale parlamentară. Interimatul este asigurat de Ilie Bolojan.

Noile alegeri prezidențiale sunt programate pe 4 și 18 mai.


Sursa: Realitatea de Adevarul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News