Imobilele cu BULINĂ ROȘIE vor putea fi reparate cu bani de la stat

Imobilele cu BULINĂ ROȘIE vor putea fi reparate cu bani de la stat
Klaus Iohannis a semnat legea
Imobilele cu risc seismic ridicat, marcate cu așa-numita BULINA ROȘIE, deținute de persoane fizice și firme vor putea fi consolidate cu bani de la stat. Proiectul de lege în acest sens a fost semnat de președintele Klaus Iohannis și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Noua lege prevede lansarea unui program cu o durată de 4 ani, pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat (clasa de risc seismic I - BULINA ROȘIE, dar și clasa II) deținute sau administrate de persoane fizice, firme sau autorități și instituții publice.
„Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenţii la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice”, prevede legea.
ÎN CE CONDIȚII SE ACORDĂ FINANȚĂRI PENTRU REFACERE
Firmele și persoanele fizice vor putea consolida cu bani de la stat clădiri cu un regim de înălțime de minimum P+3 etaje și cel puțin 10 apartamente.
Finanțarea va fi nerambursabilă, iar programul va avea alocată suma de un miliard de lei, iar banii se vor acorda în funcție de data depunerii cererilor.
După ce a fost consolidată cu bani de la stat, clădirile nu vor putea fi vândute timp de 25 de ani, în cazul spațiilor cu destinația de locuință, și timp de 10 ani, în cazul spațiilor cu altă destinație, decât dacă se rambursează integral banii primiți pentru consolidare.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

