ÎN ITALIA VA ÎNCEPE O GREVĂ DE 24 DE ORE ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR

ÎN ITALIA VA ÎNCEPE O GREVĂ DE 24 DE ORE ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR
În timpul grevei, scările rulante şi lifturile nu vor fi garantate în niciuna dintre staţiile de metrou
De joi seară, în Italia începe o grevă de 24 de ore în transportul feroviar.
Corespondenta RRA Elena Postelnicu ne spune cum va fi afectată circulaţia trenurilor:
”Pentru 24 de ore, de la ora locală 21:00, de joi, trenurile nu vor mai circula în întreaga Italie. Totuşi, acele trenuri care se află deja în circulaţie la momentul începerii grevei, vor ajunge la destinaţia finală dacă aceasta poate fi atinsă în termen de 60 de minute de la începerea acţiunii sindicale.
După această perioadă, trenurile pot opri în gări înainte de destinaţia finală şi, prin urmare, călătorii vor fi nevoiţi să coboare în alte locaţii decât în cele spre care se deplasau. Şi o mare parte dintre trenurile care fac legăturile între oraşe şi aeroporturi vor fi anulate, în vreme ce altele, care vor circula, vor înregistra întârzieri.
Joi dimineaţă, în schimb, la Roma, transportul public va fi afectat de o grevă de patru ore, începând cu ora locală 8:30, convocată de un singur sindicat. Vor staţiona toate autobuzele, troleibuzele, tramvaiele şi trenurile de metrou. În timpul grevei, scările rulante şi lifturile nu vor fi garantate în niciuna dintre staţiile de metrou care rămân deschise.
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News










