Ionel Arsene: ”Nu știu dacă este cea mai bună măsură să lași o secție întreagă în doar doi medici”

59054
În contextul acțiunii ofițerilor DGA la Secția de Ortopedie a Spitalului Județean Neamț care s-a soldat cu reținerea medicilor suspecți că au luat mită, președintele CJ Neamț, Ionel Arsene a avut o poziție incredibilă. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a declarat :”Pentru că a lăsa o secţie întreagă doar în doi medici nu ştiu dacă a fost cea mai bună măsură pe care au putut să o ia cei care au intervenit acolo.”
„Imediat ce au descins la Spitalul Judeţean cei de la DGA am fost sunat de către managerul spitalului. Mi s-a adus la cunoştinţă. Noi nu aveam ce să facem mai mult decât să stăm să vedem cum se desfăşoară lucrurile acolo.În continuare, fără să iau apărarea nimănui, cred că orice om în România încă poate să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie. Cred că hei-rupism-ul ăsta în plimba oamenii cu cătuşe prin faţa camerelor ar trebui să înceteze, pentru că metode din acestea bolşevice nu cred că mai au sens în anii noştri.Cred că aceşti medici, dacă au greşit, vor fi traşi la răspundere, vor fi cercetaţi şi judecaţi. Dar cred că trebuie să ne uităm prima dată dacă nu cumva putem în pericol viaţa oamenilor.
Pentru că a lăsa o secţie întreagă doar în doi medici nu ştiu dacă a fost cea mai bună măsură pe care au putut să o ia cei care au intervenit acolo.
Fără să apăr pe nimeni cred că prezumţia de nevinovăţie trebuie să funcţioneze“, a declarat Ionel Arsene, președinte CJ Neamț.Conferința de presă a avut loc cu ocazia vizitei în județul Neamț a ministrul sănătăţii, Sorina Pintea care a avut o întâlnire cu managerii de spitale din judeţ şi primarii localităţilor care finanţează spitale, cu care a discutat despre master-planul pe sănătate.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

