Lucrările edilitare de sezon, în toi la Piatra-Neamț

Lucrările edilitare de sezon, în toi la Piatra-Neamț
În această primăvară, până în prezent, au fost modernizate prin turnarea unui nou covor asfaltic, pe toată suprafața sau pe tronsoanele afectate, un număr de 11 străzi: Gheorghe Doja, Dimitrie Bolintineanu, Valea Albă, Ion Ionescu Dela Brad, Lunca Bistriței, Subdărmănești, B-dul Dacia, Aleea Tineretului, Hangului, Aleea Aurorei, Nufărului.
În această primăvară, până în prezent, au fost modernizate prin turnarea unui nou covor asfaltic, pe toată suprafața sau pe tronsoanele afectate, un număr de 11 străzi: Gheorghe Doja, Dimitrie Bolintineanu, Valea Albă, Ion Ionescu Dela Brad, Lunca Bistriței, Subdărmănești, B-dul Dacia, Aleea Tineretului, Hangului, Aleea Aurorei, Nufărului.
Lucrările care se realizează în aceasta perioadă prin societățile Consiliului local, Publiserv și CMI Urban, sunt următoarele:
„Este un program de lucrări edilitare foarte riguros stabilit la începutul acestui an pe care îl respectăm și îl actualizăm periodic, în funcție de elementele noi care apar în teren. Zilnic realizăm reparații punctuale cu asfalt ale străzilor, iar la capitolul modernizări de străzi, programul propus pentru anul în curs cuprinde: Strada Ion Sergentu, Strada Pietricica, Strada Lutăriei, Strada Schitului, Strada Stejarului, Strada Aleea Brazilor. Lista străzilor care vor fi modernizate până la finele acestui an va fi actualizată în funcție de influența crizei sanitare asupra bugetului local.
Este o ușoară întârziere în privința cosirilor spațiilor verzi publice, cauzată de vremea ploioasă, și am cerut societății Urban să urgenteze cosirile, pentru a finaliza în cel mai scurt timp prima trecere. Am cerut, de asemenea, societății Urban să prezinte un program de cosiri pentru ca cetățenii să știe cand se va realiza această activitate în cartierul lor”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Programul primei etape de cosiri pe cartiere comunicat de CMI Urban este următorul:
Programul poate suferi modificări cauzate de vreme. Pe parcursul unui an se realizează trei cosiri în toate cartierele orașului.
Citește și:
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News










