MĂSURILE DE PREVENIRE A GRIPEI, EXPLICATE DE SECRETARUL GENERAL AL COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA

MĂSURILE DE PREVENIRE A GRIPEI, EXPLICATE DE SECRETARUL GENERAL AL COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA
Vaccinul antigripal, cea mai importantă metodă de prevenție
Măsurile de prevenire a gripei, în afară de administrarea vaccinului antigripal, au fost explicate miercuri, 13 noiembrie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, de doctorul Gindrovel Dumitra, secretar general al Colegiului Medicilor din România și vicepreședinte al Societății Naționale de Medicină a Familiei.
Primele cazuri de gripă din acest sezon rece au fost confirmate săptămâna trecută în țară. Reprezentanții direcțiilor locale de sănătate au anunțat că pacienții sunt persoane cu vârste între 15 și 49 de ani.
În județul Olt, în cursul săptămânii trecute s-au înregistrat aproape 450 de cazuri de infecții respiratorii acute, 25 de pacienți necesitând internarea, iar în unele situații fiind luată decizia de izolare la domiciliu.
„Sezonul gripal începe de obicei undeva la sfârșitul lunii decembrie și are o intensitate maximă în luna ianuarie, februarie, poate chiar martie și, uneori, avem cazuri chiar și mai târziu.
Da, într-adevăr, în primul rând, asistăm la o creștere a numerelor de infecții acute de căi respiratorii superioare, ceea ce nu înseamnă gripă. Atenție, e foarte important acest lucru, dar sporadic încep să apară și cazurile de gripă, printre ele.”, a spus invitatul la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
Vaccinul antigripal, cea mai importantă metodă de prevenție
Conform doctorul Gindrovel Dumitra, există metode de protecție specifică și nespecifică. Cele specifice pentru gripă se referă la cel mai important lucru pe îl care putem face, și anume vaccinarea antigripală.
„Ne aflăm încă în luna noiembrie, în care putem să ne vaccinăm, mergând la medicul de familie sau la medicul din oricare altă specialitate, în cazul în care există alte boli unde se poate elibera rețeta cu vaccinul gripal. Cu rețeta se merge la farmacie.
În măsura în care farmaciile se află în programul de vaccinare în farmacii, atunci se poate administra sau ne putem întoarce la medicul de familie, unde se administrează vaccinul gripal și în acest fel avem o protecție specifică.”, a spus secretarul general al Colegiului Medicilor din România.
Măsuri de protecție nespecifică împotriva gripei
În privința protecției nespecifice împotriva gripei, una dintre măsuri este evitarea deplasării în colectivități în cazul în care există simptome respiratorii.
„Cel mai bine ar fi ca înainte de a pleca într-o colectivitate și a expune alte persoane, să ia legătura cu medicul de familie și împreună să decidă ce este mai bine de făcut.
Acest „împreună, ce este mai bine de făcut” poate să însemne un tratament simptomatic până la momentul în care se poate programa consultația, pentru că și aici este foarte important ca persoana care are simptome respiratorii să acceseze serviciile de medicină de familie sau orice alte servicii conform unei programări, deoarece nu este în regulă să ajungem pe un hol unde sunt și alți pacienți cu boli cronice și în acest fel putem împrăștia boala respectivă.
Și mai este încă un aspect foarte important, trebuie să protejăm, în măsura în care avem o mască, am învățat cum să o folosim, protejăm familia, protejăm pe cei din jurul nostru.”, a spus invitatul la apel matinal.
De asemenea, conform medicului, printre soluțiile de protecție nespecifică se numără o alimentație echilibrată, cu legume și mai ales fructe, precum și hidratarea.
„În colectivități, fie la locul de muncă, fie în școală, este bine ca să avem o aerisire la fiecare oră, în fiecare pauză să se deschidă geamul larg și sala respectivă să fie aerisită, iar copiii care prezintă simptome, după cum spuneam, pot intra în colectivitate doar după ce au luat legătura cu medicul de familie.”, a adăugat secretarul general al Colegiului Medicilor din România.
Medicul a precizat că până săptămâna trecută s-au vaccinat antigripal aproape 850.000 de persoane și că probabil săptămâna aceasta numărul va crește la un milion - adică același număr de persoane care s-au vaccinat în cursul anului precedent deja sunt vaccinați anul acesta.
Secretarul general al Colegiului Medicilor din România a subliniat că după administrarea vaccinului antigripal urmează o perioadă aproximativ două săptămâni fără protecție, iar după aproximativ două săptămâni protecția este deplină.
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News


























