NOU AZIL AL GROAZEI: ZECI DE PERSOANE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE, DESCOPERITE ÎNTR-UN CĂMIN INSALUBRU DIN NEAMȚ

NOU AZIL AL GROAZEI: ZECI DE PERSOANE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE, DESCOPERITE ÎNTR-UN CĂMIN INSALUBRU DIN NEAMȚ
Zeci de persoane cu handicap fizic sau mintal au fost găsite într-un cămin insalubru
Verificările au fost făcute de Consiliul de Monitorizare, autoritate autonomă aflată sub control parlamentar.
Zeci de persoane cu handicap fizic sau mintal au fost găsite într-un cămin insalubru, din localitatea nemțeană Războieni, care aparţine Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială.
Potrivit Radio România Actualități, la control s-a constatat că bolnavii erau ţinuţi nespălaţi, în dormitoare suprapopulate, cu saltele murdare şi perne rupte, neavând haine de schimb.
Deși are o capacitate de 32 de persoane, la momentul verificărilor în incintă se aflau 50.
Cel mai tânăr avea 22 de ani, iar cel mai vârstnic 86 de ani.
Verificările au fost făcute de Consiliul de Monitorizare, autoritate autonomă aflată sub control parlamentar, care a cerut sprijinul instituţiilor cu atribuţii în domeniu.
Ancheta va fi extinsă la acest centru.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News










