Părintele Adi Buric, din parohia Valea Ursului, a plecat la ceruri

Buric
Preotul Buric Adrian, parohul Parohiei Valea Ursului din Protopopiatul Roman, a trecut la cele veșnice marți, 20 noiembrie, în jurul orei 16.00.
Am aflat cu durere despre plecarea timpurie din lumea acesta a unuia dintre preoții destoinici ai Protopopiatului Roman, în data de 20 noiembrie 2018.
- a transmis IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și BacăuluiMoartea fulgerătoare a preotului Buric Adi de la Parohia Valea-Ursului a lăsat în urmă multă durere în sufletul soției și în ale celor trei copii ai săi, dar și în inimile enoriașilor pe care i-a păstorit timp de 26 de ani.

A fost un preot râvnitor, apropiat de enoriașii săi, solidar cu cei aflați în suferință, implicat în multe lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de cult în parohiile unde și-a desfășurat misiunea, un slujitor care și-a asumat cu responsabilitate jugul lui Hristos desăvârșindu-și chemarea preoțească.
În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul tânărului și destoinicului Său slujitor în Împărăția cerurilor!
- a mai spus IPS Ioachim
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














