Pieton în vârstă de 61 de ani, accidentat de un șofer de 81 de ani

accident trecere pietoni
Un pieton în vârstă de 61 de ani a fost accidentat în timp ce traversa strada pe o trecere pentru pietoni din municipiul Piatra-Neamț. Șoferul este cercetat de polițiști sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, la data de 10 martie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe o stradă din Piatra-Neamț și soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.Din cercetările efectuate a reieșit că un bărbat de 81 de ani, din Piatra-Neamț, a condus un autoturism pe breteaua de legătură dintre strada Mihai Eminescu şi strada Piaţa Mihail Kogălniceanu, din direcția Bicaz spre județul Bacău, moment în care ar fi surprins și accidentat un bărbat de 61 de ani, din Piatra-Neamț, care era angajat regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni.În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost preluat și transportat la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











