Ploaie, lapoviță și ninsori în mare parte din țară

Ploaie, lapoviță și ninsori în mare parte din țară
Ploi și ninsori în toată țara
Vremea este una rece în data de 28 decemrbie, se înregistrează ploi și ninsori în toată țara.
Astazi, vremea va fi predominant închisă şi se vor semnala precipitaţii slabe, mixte în Maramureş şi predominant ninsori în Moldova şi în estul Transilvaniei, iar la munte, la altitudini mari, pe alocuri vor fi doar ninsori. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 grade în nordul Moldovei şi 7 grade pe litoral. Îndeosebi dimineaţa, în zonele joase se va semnala ceaţă.***
In Bucuresti, vremea se va menţine închisă, dar se va încălzi uşor faţă de intervalul anterior. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2...3 grade. Dimineaţa, se va semnala ceaţă.
La munte, cerul va avea înnorări temporare şi pe arii restrânse vor mai fi precipitaţii slabe, cu precădere în Carpaţii Orientali, iar noaptea şi în Carpaţii Occidentali. Acestea vor fi mixte, iar la altitudini mari vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua anterioară.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











