Programul Rabla Calsic ar putea fi suplimentat

Programul Rabla Calsic ar putea fi suplimentat
Programul Rabla Clasic 2021 pentru persoanele fizice ar putea fi suplimentat. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), sunt în proces de identificare a unor resurse financiare necesare unor noi alocări.
Programul Rabla Clasic 2021 pentru persoanele fizice ar putea fi suplimentat. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), sunt în proces de identificare a unor resurse financiare necesare unor noi alocări.
„Pentru Programul Rabla Clasic, ritmul înscrierilor s-a menţinut crescut, ceea ce a condus la suplimentări pe parcursul anului. Pentru acest program, valoarea alocată persoanelor fizice în anul 2021 este de 510 milioane lei, care a fost integral rezervată, fiind necesară o nouă suplimentare. Mă bucură că există un interes atât de mare pentru acest program, ceea ce reprezintă un mesaj foarte important din partea cetăţenilor, că îşi doresc un aer mai curat şi că vor să contribuie la reducerea impactului asupra calităţii aerului din marile aglomerări urbane", a declarat preşedintele AFM, Lorand-Arpad Fulop.
Potrivit sursei citate, având în vedere faptul că, în prezent, bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Clasic este epuizat, AFM şi MMAP analizează identificarea unor resurse financiare necesare unor noi alocări.
Datele AFM arată că, la ediţia din acest an a Programului Rabla Clasic, care a demarat pe 26 aprilie, s-au înscris 40.000 de persoane fizice.
În cadrul acestui program, valoarea primei de casare este de 7.500 de lei, iar valoarea eco-bonusurilor acordate pentru stimularea achiziţionării autoturismelor cât mai puţin poluante, în funcţie de tehnologia folosită, sunt de 1.500 de lei - pentru autovehiculele cu emisii scăzute, respectiv de 3.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou echipat cu sistem de propulsie hibrid.
Eco-bonusurile se pot cumula în cazul în care maşina nouă îndeplineşte ambele condiţii, ajungându-se astfel la o reducere de 12.000 de lei din preţul total al autovehiculului nou. Pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 5.500 de lei.
Citește și:
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











