REUNIUNEA B9 ÎN FORMATUL MINIŞTRILOR APĂRĂRII - LA BUCUREŞTI
REUNIUNEA B9 ÎN FORMATUL MINIŞTRILOR APĂRĂRII - LA BUCUREŞTI
Agenda reuniunii vizează situaţia de securitate regională
Reuniunea miniştrilor Apărării din ţările participante la Iniţiativa "Bucureşti 9" (B9) se desfăşoară, miercuri, la Palatul Parlamentului, conform unui anunţ al Ministerului Apărării Naţionale.
Potrivit sursei citate, agenda reuniunii vizează situaţia de securitate regională, în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, implicaţiile acestui conflict asupra securităţii euro-atlantice, sprijinul NATO şi UE pentru regiunea Mării Negre, precum şi măsurile de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare de pe Flancul Estic, în vederea pregătirii proximei reuniuni a miniştrilor apărării în format aliat.
La finalul reuniunii, miniştrii Apărării din România şi Polonia vor susţine declaraţii de presă.
Lansat la iniţiativa României şi Poloniei, B9 oferă o platformă pentru aprofundarea dialogului şi cooperării între aliaţii participanţi. Cele nouă ţări cuprinse în acest dialog sunt Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:36 - Călin Georgescu a mers pe Muntele Athos. Mesajul candidatului interzis în plină criză politică
- 15:27 - Studiu Salvați Copiii România - 1 din 3 copii își dorește mai mult timp cu familia și mai multe ore petrecute în aer liber
- 15:23 - Moțiunea de cenzură pierde din susținere: unii semnatari spun că s-au răzgândit
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News













