Atmosfera de sărbătoare la Piatra-Neamț. Sâmbătă, 20 aprilie, a avut loc cea de-a patra ediţie a sărbătorii Curţii Domneşti.
S-au împlinit 528 de ani de la prima atestare documentară a Curții Domnești. Cu steaguri, armuri şi demonstraţii de luptă, sărbătoarea Curții Domnești, ajunsă la cea de a IV-a ediție, a avut ca temă „Legendele Moldovei”.Programul din acest an al evenimentului a răspuns așteptărilor tuturor categoriilor de vârstă: teatru stradal, ateliere meșteșugărești, lupte demonstrative, prezentări de armament specific secolului XV, jonglerii cu steaguri, piesă de teatru inspirată din întâmplările Domnitorului Ștefan cel Mare, spectacol de foc și videoproiecție etc.
Sărbătoarea Curții Domnești este un eveniment menit să celebreze prima atestare documentară a Curții Domnești, care apare într-un document emis în anul 1491, când Ştefan cel Mare face danie Mănăstirii Tazlău trei sate „care au fost din ocolul curţilor noastre de la Piatra“.
Curtea Domnească din Piatra-Neamţ a devenit, în timp, un simbol cultural-istoric identitar al municipiului.De cele mai multe ori imaginea acestuia este asociată cu centrul istoric în care se regăseşte complexul arhitectural format din Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”, Turnul-clopotniţă şi ruinele Curţii Domneşti.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News















