Spitalul modular de la Lețcani, redeschis după 8 luni. Problema oxigenului, încă nerezolvată

Spitalul modular de la Lețcani, redeschis după 8 luni. Problema oxigenului, încă nerezolvată
Spitalele din Iași se sufocă sub numărul mare al pacienților COVID în stare gravă
După opt luni de inactivitate și amânări, spitalul modular de la Lețcani s-a redeschis de azi-noapte. Autoritățile au amânat iniţial deschiderea sa după ce s-au constatat probleme la alimentarea cu oxigen. Între timp, spitalele din Iași se sufocă sub numărul mare al pacienților COVID în stare gravă.
În spitalele Covid și suport Covid din județul Iași nu mai sunt locuri libere pentru pacienții infectați cu Covid-19.
Situația este critică la ATI, acolo unde, dacă se eliberează un loc prin externare sau, din nefericire, prin decesul unui pacient, este imediat ocupat de un altul aflat în stare critică.
Spitalul modular de la Lețcani a fost redeschis noaptea trecută. Primii zece pacienți au fost transportați acolo cu ambulanțele. Vorbim despre persoane cu forme medii și ușoare ale infecției cu SARS-CoV-2, a transmis managerul unității medicale dr. Florin Roșu, într-o comunicare oficială.
Dacă stocatorul va fi montat în cursul acestei zile și se va declara a fi funcțional, va primi și pacienți pentru Terapie Intensivă.
„După finalizarea montării, umplerii și verificării bunei funcționalități a stocatorului de oxigen vom putea îngriji și pacienți în terapie intensivă. Pacienții vor trece prin triajul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva Iași, vor fi evaluați, consultați și vor fi direcționați spre Spitalul Modular. Am operaționalizat două saloane, în total 20 de pacienți”, a precizat medicul Florin Roșu.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News










