Tânăr din Neamț, implicat în accidentul cu 4 morți din Iași (FOTO)

accident-iasi
Un groaznic accident rutier, soldat cu 4 morți și 3 răniți, a avut loc ieri, în jurul orei 14:00, între localitățile Bălțați și Târgu Frumos din județul Iași.
În accidentul rutier au fost implicate două mașini, un autoturism marca Opel și un autoturism marca Jaguar condus de un tânăr din Neamț.Potrivit informațiilor oferite de Poliția Iași pentru realitateadeiasi.net, un șofer de 51 de ani, din județul Vaslui, care conducea un autoturism dinspre Târgu Frumos către Iași, în afara localității Bălțați, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din județul Neamț.
Impactul a fost puternic, 4 persoane pierzându-și viața iar alte trei fiind rănite și transportate la spital.
Cele 4 persoane decedate se aflau în autoturismul marca Opel (doi bărbați de 51, respectiv 23 de ani, și două femei de 52, respectiv 22 de ani. Primii trei erau din Huși (mamă, tată și fiu), iar tânăra din Vaslui.Persoanele rănite din Jaguar sunt o femeie în vârstă de 46 de ani, o tânără de 25 de ani și un tânăr tot de 25 de ani.Polițiștii vor continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Citește și:
- 21:43 - Donald Trump, prima reacție după blocada SUA în Ormuz: ”Nu putem lăsa o țară să șantajeze sau să stoarcă bani de la lume”
- 18:53 - Ce nu ai voie sa faci în Marțea Albă din Săptămâna Luminată, conform tradiției
- 18:49 - Cazul Televiziunii Poporului, preluat în valuri de presa internațională. Ana Maria Păcuraru: Realitatea PLUS nu va renunța
- 18:41 - Trafic infernal spre Capitală: coloane kilometrice pe A1 Bucureşti-Piteşti, aglomerație pe A2, A3, A7 și blocaje pe DN1 și DN7
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News











