De ce nu ajunge electricitatea ieftină la consumator. Analiza președintelui AEI
FOTO: Arhivă
Costurile reduse de producție a energiei electrice prin surse hidro și nucleare nu se traduc automat în tarife mai mici pentru consumatori. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), identifică cauza în mecanismul de formare a prețurilor pe piața din România.
Specialistul susține că separarea producătorilor în funcție de sursa de energie a creat entități cu interese comerciale distincte. Acestea concurează într-un sistem în care o sursă cu costuri ridicate poate determina prețul final al electricității, inclusiv pentru cea produsă la tarife reduse.
Am organizat separat costurile de producție, dar am păstrat un mecanism care poate uniformiza prețurile de vânzare la nivelul ofertei marginale scumpe. Diferența dintre cost și preț devine venit pentru producător, fără să se transforme obligatoriu într-un avantaj pentru economie.
Situația actuală este legată de restructurarea fostului sistem energetic integrat. Reorganizarea CONEL din anul 2000 a dus la separarea activităților în societăți independente, iar producția hidro și termo au ajuns în companii cu strategii comerciale diferite.
Într-un portofoliu integrat, sursele de producție se completează reciproc: unele asigură electricitate constantă, altele răspund rapid la variațiile de consum, iar altele intervin când producția disponibilă nu acoperă necesarul. Gestionarea comună permite abordarea costurilor și riscurilor la nivelul întregului portofoliu, însă separarea companiilor a dus și la fragmentarea intereselor economice.
Fiecare companie urmărește propriile venituri, propriul profit și propriile investiții. Interesul comercial al producătorului de energie ieftină nu este să reducă prețul întregului sistem, ci să obțină cel mai bun preț pentru energia sa.
Mecanismul ordinului de merit ordonează ofertele de energie în funcție de preț, până la acoperirea cererii. Sursele cu costuri marginale reduse au un avantaj inițial, dar centralele cu costuri mai mari devin necesare atunci când consumul nu poate fi satisfăcut din producția ieftină.
Prețul de închidere a pieței este stabilit de ultima ofertă acceptată. Astfel, dacă este necesară energia unei centrale pe gaze cu costuri ridicate, acest nivel de preț poate fi încasat și de producătorii care au costuri mai mici.
Producătorul hidro sau nuclear, separat într-o companie independentă, are interesul să valorifice prețul marginal ridicat. Producătorul termo are nevoie de un preț suficient pentru a-și acoperi costurile. Consumatorul ajunge să plătească un preț influențat de sursa scumpă, chiar dacă o parte importantă a electricității provine din surse ieftine.
Costurile unei hidrocentrale diferă semnificativ de cele ale unei centrale pe gaze sau cărbune, atât în ceea ce privește combustibilul și emisiile, cât și investițiile necesare. Din acest motiv, participarea la aceeași piață nu presupune condiții economice comparabile pentru toți producătorii.
Președintele AEI consideră că această concurență poate fi inechitabilă din perspectiva distribuirii beneficiilor către consumatori, deoarece producătorul ieftin beneficiază de prețul ridicat, în timp ce consumatorul nu se bucură automat de costul redus al sursei sale.
Un alt efect al fragmentării sistemului privește coordonarea investițiilor. Fiecare producător își stabilește prioritățile în funcție de interesele comerciale proprii, ceea ce poate îngreuna optimizarea sistemului energetic în ansamblu.
Fiecare companie își optimizează propriul profit, propriul plan de investiții și propria strategie comercială. Dispare însă perspectiva optimizării întregului sistem energetic național. În locul unei planificări integrate apare o sumă de interese comerciale, de cele mai multe ori divergente.
România dispune de surse diverse de producție: hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, eolian și solar. Organizarea companiilor pe forme de energie limitează valorificarea acestui avantaj, ceea ce impune evaluarea efectelor reformei din începutul anilor 2000.
Întrebarea fundamentală nu este dacă piața trebuie să existe. Piața este necesară. Întrebarea este dacă arhitectura creată în urmă cu peste două decenii a servit interesul public sau dacă produce efecte secundare pe care nimeni nu le-a anticipat la momentul reformei.
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News
