Pietreanul Gabriel Pascaru, între cei mai buni 40 de jucători de darts din lume

gabi-pascaru-gabrie-darts
Pietreanul Gabriel Pascaru, în prezent legitimat la CS Darts Mioveni, s-a calificat, în premieră pentru România, în competiția care adună cei mai buni 40 de jucători de darts din lume.
Potrivit Federației Române de Darts, Gabi s-a calificat, în premieră pentru un jucător de darts din România, la BDO World Professional Championships, competiția care aduna cei mai buni 40 de jucători la nivel mondial, din acest sezon, care va avea loc, între 4 și 12 ianuarie 2020, pe arena O2 din Londra.Până atunci, Gabi va juca, alături de naționala României, la Campionatul Mondial de Darts, organizat săptămâna viitoare, între 7 și 12 octombrie, la Cluj-Napoca
„Anul viitor se împlinesc șase ani de când am pus prima dată mâna pe săgeți. De atunci mă antrenez zilnic cât pot.
Darts-ul în România este în continuă creștere, de ceva timp reușim să facem din ce în ce mai des competiții internaționale și chiar reușim să venim acasă cu rezultate.
Calificarea mea la O2 cred că este cel mai bun exemplu.”
– a declarat Gabi Pascaru pentru weeklydartscast.com
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News














