Sport· 1 min citire

Tenis. Sorana Cîrstea a urcat pe locul 17 WTA

Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea

Publicat13 iul. 2026, 14:08
Sursărealitatea.net

În fruntea clasamentului mondial se menține Arina Sabalenka

Sorana Cîrstea a urcat pe locul 17 în clasamentul mondial WTA, ierarhie publicată luni după încheierea turneului de la Wimbledon.

Jucătoarea română, în vârstă de 36 de ani, a acumulat 2.535 de puncte și ocupă cea mai bună poziție din cariera sa. Și Jaqueline Cristian a înregistrat un progres în clasament, urcând o poziție până pe locul 36, cu 1.324 de puncte. În schimb, Gabriela Ruse a coborât un loc și se află pe poziția a 72-a, cu 941 de puncte.

În fruntea clasamentului mondial se menține Arina Sabalenka, cu 8.550 de puncte, fiind urmată de Elena Rîbakina, cu 8.143 de puncte, și de Jessica Pegula, cu 6.301 puncte. Coco Gauff a coborât pe locul al patrulea, cu 5.649 de puncte, în timp ce Mirra Andreeva ocupă poziția a cincea, cu 5.293 de puncte.

Finalista ediției din acest an a turneului de la Wimbledon, Karolina Muchova, a urcat pe locul șase în clasamentul mondial, cu 5.168 de puncte. Campioana de la All England Club, Linda Noskova, a intrat în premieră în Top 10 WTA și ocupă poziția a șaptea, cu 5.119 puncte.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Neamt și pe Google News