Polițiștii au reținut pentru 24 de ore trei persoane pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Mai exact, la data de 24 februarie, în jurul orei 21.00, doi tineri de 19 și 23 de ani, din comunele Bobâlna și Gâlgău, împreună cu o tânără de 26 ani din municipiul Dej, ar fi sustras suma de 80 de lei din camera unui hotel situat pe raza municipiului Dej.

Cei în cauză ar fi pătruns în camera în care se afla un tânăr de 27 de ani, din Piatra Neamț, județul Neamț, și i-ar fi sustras banii prin amenințare.

Cei trei au fost identificați de polițiști, iar în baza probatoriului administrat, la data de 25 februarie au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiști, urmând a fi prezentați în fața magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Articolul precedentDGASPC Neamț recrutează asistenți maternali. Salariul poate ajunge și la 5.000 de lei
Articolul următorSfaturi de la polițiștii nemțeni cum să nu cădeți în plasa escrocilor prin metoda „Accidentul”