Un tânăr de 26 de ani și-a găsit sfârșitul aseară, după ce s-a electrocutat. Trupul a fost găsit carbonizat pe un reșou electric.

Polițiștii au fost sesizați că o persoană a fost găsită decedată într-un imobil (folosit ca adăpost de către oamenii străzii) de pe strada Spiru Haret din municipiul Roman. S-au deplasat la fața locului unde au identificat un tânăr de 26 de ani, din Roman, decedat. Lângă acesta se afla un dispozitiv de încălzire electric improvizat.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan, cadavrul a fost preluat de către Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la deces. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Se pare că victima era un om al străzii și s-a electrocutat cu un reşou electric improvizat dintr-o rezistenţă electrică pusă pe o placă de BCA, cu un fir neizolat. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost identificate urme de violenţă.

Articolul precedentDeputat de Neamț: ”Spunem NU intervenției politice în mass media din România!”
Articolul următorPosturi scoase la concurs de IPJ Neamț