Ionuţ P., în vârstă de 34 de ani, ajutor de şef de post în comuna Ruginoasa, a fost găsit spânzurat, joi seară, într-o cameră a hotelului California, din staţiunea Jupiter, unde era cazat împreună cu familia.
Polițistul lucra de 3 ani la IPJ Neamț.
Polițistul se afla pe litoral în vacanţă, alături de soție și cei doi copii, dar şi cu alte rude
Cu toții au mers la plajă, însă polițistul s-ar fi certat cu soția, a plecat la cameră, a blocat ușa și s-a spânzurat.
În jurul orei 19:00, reveniți de la plajă, soția și rudele l-au găsit spânzurat cu o curea.
Conform IPJ Constanţa, în jurul orei 19:00, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o cameră de hotel, din staţiunea Jupiter, se află o persoană spânzurată.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din judeţul Neamţ. Acesta a fost declarat decedat.
Polițiștii din Constanța au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (fosta moarte suspectă).