Un tânăr de 23 de ani, din Târgu Neamţ, a fost introdus în arestul I.P.J. Neamţ pentru comiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.

La data de 16.10.2018, poliţiştii din cadrul Poliţiei orașului Târgu Neamţ au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un tânăr de 23 de ani, cercetat atât pentru comiterea unei infracţiuni de lovire la data de 9 iunie , cât şi pentru  alte fapte similare.

Având în vedere faptul că leziunile provocate persoanei vătămate au necesitat pentru vindecare peste 35 de zile de îngrijiri medicale, la data de 16 octombrie, tânărul de 23 de ani a fost introdus în arestul I.P.J. Neamţ urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, informează IPJ Neamț.

În fapt, la data de 9 iunie , în jurul orelor 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei orașului Târgu Neamţ au fost sesizaţi cu privire la o altercaţie între un tânăr de 23 de ani şi un altul de 29 de ani, ambii din Târgu Neamţ, produsă în incinta unui local de pe strada Radu Teoharie.

Din primele cercetări a rezultat faptul că în urma unor discuții în contradictoriu tânărul de 23 de ani l-a lovit cu pumnii pe cel de 29 de ani, cercetările fiind continuate până în prezent sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.

Articolul precedentDoi ani de închisoare pentru 50 de litri de vin
Articolul următorUrsul de la Rezervația de Zimbri din Neamț, mutat din cușcă în rezervaţia Libearty Zărneşti