Un accident rutier cu 3 victime, dintre care două încarcerate, a avut loc azi-noapte, în jurul orei 1:30, în localitatea Dumbrava Roșie.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan, din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Piatra-Neamț, a condus un autoturism din direcția Bacău – Piatra-neamț, iar pe raza localității Dumbrava Roșie ar fi adormit la volan și a intrat pe sensul opus de mers, în coliziune frontală cu un stâlp din beton, după care a fost proiectat în gardul unei locuințe.
În urma impactului, atât bărbatul, dar și alte doua pasagere cu vârste de 13, respectiv 46 de ani, din Piatra-Neamț, au suferit leziuni, toți trei fiind transportați la spital.
La fața locului s-au deplasat pompierii nemțeni cu un echipaj de descarcerare. Două victime, rămase încarcerate, au avut nevoie de intervenția celor de la ISU Neamț.
Colegii mei au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. – a declarat Robert Costan