Pompierii și salvamontiștii au participat sâmbătă, 15 septembrie, la o misiune de transport a unui cetățean olandez care suferise un traumatism de membru inferior, aflată într-o pădure situată între Mănăstirea Sihla şi Schitul Daniel Sihastrul.

Din primele informații, turistul (un bărbat de 59 de ani) făcea parte dintr-un grup de trei excursioniști de naționalitate olandeză și erau însoțiți de un ghid român care a apelat, în jurul orei 16:00, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț , prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”.

”Dat fiind faptul că zona nu este dificilă am deplasat un echipaj mic de intervenție care a fost scos din dispozitivul din nou foarte aglomerat al Parcului Național Ceahlău . În jurul orei 17:00, accidentatul a fost predat echipajului Serviciului de Ambulanță Județean în zona Mănăstirii Sihla. Acțiunea procedurală a fost derulată împreună cu un echipaj de pompieri  cu o autospeciala de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul Târgu-Neamț”, informează Salvamont Neamț.

 

 

Articolul precedentFinal de sezon competițional în Baza Hipică Virgil Bărbuceanu
Articolul următorTurist rătăcit noaptea trecută în Masivul Ceahlău