La data de 22 august a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 40 ani, din localitatea Pipirig, se află inconștient, lângă  un imobil din localitatea Nemțișor.                                                     

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 22 august a.c.,  persoana în cauză, ar fi consumat împreună cu alte două persoane, băuturi alcoolice la imobilul respectiv.

În jurul orei 22.30 proprietarul imobilului, a auzit strigăte de larmă și ieșind în fața imobilului, a identificat bărbatul de 40 de ani, care era agățat de țepușele din metal ale porților imobilului său.

Echipajul medical deplasat la fața locului, a efectuat mai multe manevre de resuscitare, bărbatul fiind transportat în cel mai scurt timp la o unitate medicală, unde acesta a decedat.

Bărbatul a încercat să sară gardul și s-a înțepat în gard. Cei de pe ambulantă au precizat că și-ar fi secționat artera femurală.

În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentMarcel Ciolacu: moțiune de cenzură, categoric!
Articolul următorCum a scăpat Iulian Bulai de amenda pentru „Fecioara Maria, mamă surogat”